În această vreme cu temperaturi ridicate încercăm să ne mobilizăm activitățile în așa fel încât să profităm și de timpul petrecut afară dar și sa ne protejam când căldurile sunt extreme și nu este indicat expunerea la soare. Așadar, am început o nouă activitate la centru. Colegii noștri binevoitori ne ajută săptămânal cu activități de petrecere a timpului liber, încurajări și cântece. Un nou instrument și talent și-a făcut apariția în centru, muzicuța. Un instrument cunoscut de bunicii noștri dar mai rar auzit în zilele noastre. Așadar, ne-am bucurat prin cântare, încurajarea adusă și am fost adăpostiți la umbra de căldurile greu suportabile ce și-au făcut apariția în zona noastră. Suntem mulțumitori pentru toate lucrurile și ne bucurăm că putem petrece timp folositor pentru minte și suflet!

Cu recunoștință,
Mioara Cuciula
Asistent Social
Centru de Reintegrare Socială – Cămin pentru persoane vârstnice, Oradea