Pentru unii Sărbătoarea Învierii Domnului Isus a fost sărbătorită deja, de aceea  am vrut și noi alături de o parte din bunicii noștri care au sărbătorit acum, să fim parte a acestei sărbători minunate  și am încercat să intrăm în spiritul pregătirii atât fizice cât și spirituale.
Așadar, ne-am adunat pentru tradiția vopsitului de ouă și a decorării lor cât și pentru a cânta și a ne duce cu gândul la patimile Mântuitorului și a comemora acest moment plin de însemnătate,care după mii de ani este la fel de prezent și trăit cu emoție și azi!
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru jertfa Domnului Isus  care a venit să ia păcatul nostru asupra Lui, ca prin credința în El să putem fi mântuiți și să avem parte de viața veșnică!

 

Tuturor care ați sărbătorit deja, va spunem și noi Hristos a înviat! – Jézus feltámadt!

Cu recunoștință,
Mioara Cuciula – Asistent Social
Centru de Reintegrare Sociala – Cămin pentru persoane vârstnice – Oradea